Creare site cu interfata de administrare
O vorbă apărută recent spune „dacă nu ești online, nu exiști”, și personal sunt 100% de acord cu această afirmație. Câte persoane se mai duc să cumpere ziarul pentru a găsi o firmă care prestează anumite servicii? Câte persoane stau cu carnețelul lângă televizor și își notează datele de contact ale firmelor cărora le-au văzut reclamele? Probabil că sunt foarte puține persoanele care încă mai procedează așa, deoarece majoritatea consumatorilor caută online. Fie că vorbim de niște prețuri informative, fie că vorbim de contractarea serviciilor, cea mai utilizată metodă de a găsi o anume firmă este prin intermediul internetului.
Chiar dacă și un simplu anunț pe anumite site-uri reprezintă o modalitate bună de promovare, nu veți avea posibilitatea să vă prezentați întreaga gamă de servicii, cea mai bună și recomandată soluție fiind să aveți propriul site de prezentare. Funcționează la fel ca un showroom, cu două mari diferențe: este deschis non-stop și nu aveți nevoie de unul sau mai mulți angajați care să fie prezenți fizic în magazin. Pe site puteți prezenta detaliat serviciile sau produsele oferite, puteți posta o galerie foto a proiectelor realizate, puteți posta anunțuri de angajare, puteți seta calculatoare de preț, plus multe altele.
Așa cum spuneam, în zilele noastre este obligatoriu să fiți prezent și online! Dacă nu aveți site și intenționați să vă faceți unul, aveți două variante: fie realizați un site static, pe care nu îl veți putea updata dumneavoastră, fie comandați un site de prezentare cu interfață de administrare, care vă oferă posibilitatea de a adăuga în permanență imagini noi, de a înlocui texte, de a genera noi pagini, de a actualiza prețuri, etc. Dacă v-ați hotărât pentru a doua variantă, respectiv creare site cu interfață de administrare, aveți iar două variante: fie apelați la o firmă de web development să vă creeze de la zero un site de prezentare cu interfață de administrare, fie vă sfătuiți cu respectiva agenție de web development și alegeți un CMS open-source pe care să îl customizați conform nevoilor dumneavoastră. Bineînțeles, fiecare variantă are avantaje și dezavantaje, pe care le prezentăm pe scurt în cele ce urmează.
ATENȚIE la ofertele foarte ieftine de creare site cu interfață de administrare! O ofertă foarte ieftină nu ascunde o afacere foarte bună, ci, de regulă, înseamnă o afacere proastă, prin care primiți mult mai puțin decât aveți nevoie. Peste câteva luni, când realizați câte opțiuni vă mai sunt necesare la site, s-ar putea ca prețul cerut pentru modificări, adunat cu cât ați plătit inițial, să fie mult mai mare decât prețul unui site cu interfață de administrare creat complet de la început, la o firmă care percepe un tarif mai mare!
Nu zice nimeni să nu acceptați un tarif puțin sub medie, dar dacă vedeți că toate agențiile de web design cer 500 euro pentru ce aveți nevoie, și găsiți o agenție sau un freelancer care cere 200 euro pe exact același lucru, e clar că ceva nu este în regulă.
Creare site de la zero sau CMS open-source?
La această întrebare este mai dificil de răspuns. Aș spune că totul se rezumă la mărimea afacerii dumneavoastră. Dacă aveți o companie cu o cifră de afaceri mare, și cu un profit stabil și cel puțin mediu, este bine să faceți de la început un site customizat, plecând de la zero. Dacă însă compania dumneavoastră este mică, nu are rost să investiți foarte mult de la început, fiind mai bine să începeți cu o platformă customizată și, peste câțiva ani, când afacerea va crește, puteți schimba site-ul cu unul făcut de la zero și mulat perfect pe nevoile dumneavoastră.
Creare site cu interfata de administrare de la zero
Dacă alegeți această variantă, atunci totul se crează în jurul nevoilor dumneavoastră prezente și viitoare. Începând de la o grafică personalizată și continuând cu responsive design și module specifice de marketing și management al conținutului, fiecare bucățică din site se codează manual. Avantajele acestei variante sunt uriașe: timpi de încărcare foarte mici, orice modificare se face ușor, construirea site-ului se face în așa fel încât să vă ofere tot ce aveți nevoie și nimic în plus. Din păcate însă sunt și câteva dezavantaje destul de importante, care fac ca această soluție să nu fie una foarte populară. Cele mai mari dezavanataje sunt prețul și timpul de execuție. Deoarece totul se codează de la zero, timpul de execuție este unul destul de lung, putând ajunge, în funcție de complexitatea site-ului, și la 2 – 3 luni, iar prețul este pe măsură, un site de prezentare cu interfață de administrare făcut de la zero ajungând să coste frecvent peste 3000 de euro.
Creare site cu interfata de administrare folosind un CMS open-source
Această variantă este cea mai populară, deoarece totul se face plecând de la un șablon de site gata creat, care se personalizează în funcție de cerințele clientului. Lucrăm în special cu platforma WordPress, care este cel mai popular CMS, costurile cu dezvoltarea și mentenanța fiind cele mai scăzute. Avantajele sunt multiple: timp mic de execuție, prețuri mici, o gamă largă de module de marketing care se pot implementa gratuit sau la un cost scăzut. Din păcate însă apar unele limitări când vine vorba de aranjarea în pagină sau de cerințe specifice de programare. Alt dezavantaj este dat de faptul că aceste CMS-uri open-source, fiind ușor de customizat, vin cu multe setări și interogări de cod care măresc timpul de încărcare al paginilor site-ului. Iar, pentru ca tot codul este open-source, va fi exploatat de hackeri care vor încerca mereu să compromită securitatea site-ului, acest lucru obligându-vă să faceți o mentenanță permanentă a site-ului.
Creare site WordPress
Ce este WordPress?
WordPress este un sistem de management al conținutului apărut în 2001, ceea ce înseamnă că este unul din cele mai vechi și stabile astfel de sisteme. Dacă luăm WordPress de sine stătător nu este altceva decât un blog, însă cu ajutorul sutelor de mii de plugin-uri și teme disponibile se poate folosi la orice: site de prezentare, calculator de preț, site de anunțuri, site de licitații, director local, blog, forum, magazin online, site accesibil pe bază de abonament, portofoliu, CV online, etc. La orice vă gândiți, WordPress poate face.
Avantajele WordPress
WordPress oferă o multitudine de opțiuni, cum ar fi generarea unui număr nelimitat de pagini, secțiune de blog, galerie foto și video, adăugarea mai multor poze în cadrul unui articol sau pagină, generare coduri de discount, plata prin Paypal, integrare cu diverse servicii de email marketing cum ar fi Mailchimp sau Constant Contact, și multe, multe altele.
În același timp vă bucurați însă și de armele celei mai puternice platforme de blog și, nu în ultimul rând, de un CMS cu un SEO extrem de bun și ușor de setat. WordPress, datorită arhitecturii sale, este foarte bine văzut de motoarele de căutare, fiind considerat Content Management System-ul (CMS-ul) cel mai bun pentru SEO. Și dacă avantajele enumerate până acum nu sunt suficiente, vă mai zic unul: WordPress este extrem de ușor de folosit, multe dintre setări făcându-se cu sistemul Drag&Drop.
Iar prețurile aferente temelor și plugin-urilor premium sunt printre cele mai mici din lume. Dacă ne uităm la cifre și nume, rămânem de-a dreptul impresionați: circa 19% din toate site-urile existente în lume funcționează pe platformă WordPress, iar într-un interval de 12 luni acest CMS este downloadat gratuit de circa 46 milioane de ori. Site-uri uriașe folosesc WordPress, și aici putem menționa: nypost.com, metro.co.uk, samsungcamera.com, time.com, și lista poate continua. Sigur, ei folosesc versiunea VIP, însă este vorba de votul de încredere dat acestui CMS. Chiar și noi îl folosim, acest website fiind creat pe platformă WordPress.
Dezavantajele WordPress
Există însă un dezavantaj major daca alegeți crearea unui site WordPress, acesta fiind securitatea: datorită popularității de care se bucură, WordPress este ținta preferată a hackerilor. Dezvoltatorii scot update-uri mereu și, dacă mențineți WordPress mereu updatat și folosiți și un plugin bun de securitate, atunci nu aveți de ce să vă faceți griji.
Dacă însă ignorați mentenanța site-ului, nu va trece mult până vă veți trezi cu site-ul offline, iar acest lucru generează pierderi directe afacerii dumneavoastră.
Parere personala despre creare site WordPress
WordPress este excelent când vine vorba de SEO și, cu puține ajustări, putem ține timpii de încărcare sub 1,5 secunde. Pentru aproape orice vreți să faceți există deja un plugin, deci implementarea unor noi funcționalități este rapidă și ieftină.
Puteți avea un site complex, multilingual și cu blog integrat la un preț mai mult decât bun. Per total recomand cu căldură folosirea soluției WordPress pentru site-uri de prezentare ale unor companii mici sau chiar medii și, pentru a fi mereu protejați, oferim clienților noștri un discount semnificativ la achiziționarea unui pachet de mentenanță WordPress.
Oferta noastra de creare site WordPress
Creăm site-uri de prezentare, cu interfață de administrare, create pe WordPress, la prețuri imbatabile: doar 450 euro pentru creare site la cheie! Acest preț include temă premium aleasă de dumneavoastră dintr-o listă pe care v-o punem la dispoziție, modificări medii de grafică, setare structură site (categorii, subcategorii, pagini), setare email-uri, introducere conținut pe maxim 10 pagini, optimizare și adăugare maxim 30 de imagini, optimizare pentru motoarele de căutare la un nivel de bază (URL-uri prietenoase, tag-uri H, etc), traducere completă a site-ului și email-urilor în limba română, instalare și configurare plugin-uri de bază (securitate, SEO, anti spam și caching), crearea și trimiterea hărții site-ului la Google, inserare cod de urmărire Google Analytics sau orice alt serviciu folosiți, teste intensive, etc. De asemenea, puteți comanda grafică personalizată care va fi implementată site-ului și îl va transmorma astfel într-un site de prezentare cu o prezență impunătoare pe piață!
Orice creare de site WordPress cu interfață de administrare se răsplătește cu un cupon de 200 RON pentru Google AdWords!
Creare site cu interfata de administrare de la zero
Cum se creaza de la zero un site
Dacă un CMS se instalează și setează folosind interfețe în marea lor majoritate vizuale, a coda un site de la zero presupune a scrie cod manual. Și, evident, nu vorbim de câteva linii de cod, ci de zeci de mii de linii de cod. Un site cu opțiuni medii, creat de la zero, are între 700 și 10000 de linii de cod, ceea ce, tradus în standardul de tehnoredactare, înseamnă circa 300 de pagini format A4 … adică un roman destul de gros.
Gândiți-vă că munca de scriere a unui roman presupune și perioade de gândire, sau de scriere a ceva mai puțin inspirat, care ulterior se șterge. Exact același lucru se întâmplă și la scrierea codului, deci ca volum de muncă sunt două operații similare. Într-adevăr, când spunem că se face de la zero nu este 100% adevărat, deoarece se folosesc unele framework-uri care mai scurtează din procesul de codare, reducând în același timp erorile. Însă, indiferent cum am privi problema, tot vorbim de un volum foarte mare de muncă și, implicit, și un preț mai mare.
Avantajele unui site facut de la zero
Avantajele folosirii unui site customizat, creat de la zero, sunt fantastice. De la timpi de încărcare foarte mici, la o securitate mult mai bună, până la posibilitatea implementării oricărei opțiuni, un site creat de la zero este de departe cea mai bună soluție.
Ca termen de comparație este aceeași diferență între a vă face un proiect de casă, pe care ulterior să o construiți, și să iasă exact așa cum vreți, și a cumpăra o casă gata făcută. Indiferent cât de bună și frumoasă este casa cumpărată, mereu vor fi aspecte care nu vă vor încânta și, la un moment dat, veți dori să le schimbați.
O văruială sau o înlocuire a plăcilor ceramice se face relativ ușor și ieftin, dar ce se întâmplă când vreți un spațiu mai mare, sau poate un beci, și nu le aveți? Sau dacă doriți camere mai mari? Unele se vor putea face, dar cu costuri foarte mari, și exact așa este și în cazul site-urilor.
Dezavantajele unui site facut de la zero
Evident, ar fi prea frumos să avem numai avantaje, așa că voi vorbi puțin și despre principalele dezavantaje ale unui site creat de la zero.
Cel mai mare dezavantaj este prețul. Dacă un site făcut pe un CMS costă între 450 și 900 euro, un site făcut de la zero va costa cel puțin 2500 euro. Diferența este foarte ușor de justificat: mai întâi avem o componentă care vine inclusă în CMS, și anume grafica, iar crearea unor wireframe-uri și a unei grafici personalizate, precum și codarea graficii în limbaj valid HTML5, CSS3 și JavaScript costă între 1500 și 2000 euro, cu tot cu responsive design.
Apoi avem de calculat procesul de implementare a funcționalităților și efectuarea testelor, care înseamnă în medie încă vreo 3 – 5 săptămâni de muncă full time care, tradusă în bani, înseamnă între 1000 și 3000 euro, în funcție de pregătirea (și salariul) programatorului, deci în funcție de costurile cu forța de muncă. Iar aceste costuri nu numai că nu sunt mici, ci sunt chiar foarte mari și în România, și la nivel mondial, inclusiv din cauza faptului că un programator junior nu știe să implementeze funcționalități complexe, deci acest gen de proiect se face de programatori cu cel puțin 3 ani experiență vezi salarii programatori în 2014
De asemenea, la durata de execuție trebuie să arătați indulgență, deoarece vorbim de o durată de execuție de minim 6 săptămâni, care însă se duce de cele mai multe ori spre 3 luni. Deci, dacă vă grăbiți să lansați site-ul de prezentare, va trebui să alegeți varianta unui CMS.
Parerea noastra despre crearea unui site cu interfata de administrare de la zero
Mai întâi trebuie să evaluați prezența companiei dumneavoastră pe piață și cum este percepută ea în domeniul în care activează. Sunteți perceput ca un reper, sunteți o companie cunoscută, vă așteptați să aveți multe vizite pe site? După ce faceți toată această analiză veți fi în măsură să spuneți dacă vă trebuie ceva făcut de la zero sau dacă vă mulțumește și un CMS.
În principiu, dacă doriți să aveți un site foarte rapid și 100% personalizat, vă va trebui ceva făcut de la zero. Dacă aveți anumite cerințe foarte specifice, vă recomand din nou codare de la zero. În final, totul este în funcție de nevoile și de bugetul dumneavoastră.
Oferta noastra pentru creare site cu interfata de administrare de la zero
Prețurile pentru care facem un site de prezentare cu interfață de administrare de la zero pleacă de la 2500 euro, putând depăși chiar și 8000 euro, în funcție de opțiunile solicitate. Un site cu design personalizat, responsive design și opțiuni medii (upload pagini, funcție de blog, funcție de gestionare galerie foto/video, formular de contact, funcție de creare cont pentru utilizatori, etc.) va costa în jur de 3000 euro, prețul crescând în funcție de opțiunile solicitate suplimentar. Un preț final se poate stabili numai după o discuție detaliată cu clientul, iar pentru asta vă invităm să ne contactați.
Orice creare de la zero a unui site de prezentare cu interfață de administrare se răsplătește cu un cupon de 200 RON pentru Google AdWords!
Intrebari frecvente despre creare site cu interfata de administrare
Faceți și creare site cu interfață de administrare de la zero?Creare magazin online
Aveți nevoie de creare magazin online, pentru a vă extinde și în mediul online? Noi avem cea mai bună ofertă pentru creare magazin online
Creare grafica personalizata pentru site-uri
Aveți nevoie de un logo sau de o grafică personalizată pentru site-uri? Noi avem cea mai bună ofertă pentru grafică personalizată